Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig, două dintre cele cinci românce din Top 100 WTA, revin într-o competiţie oficială mai repede decât ne-am fi aşteptat, pe 7 decembrie.
Cele mai multe dintre jucătoarele de tenis vor reveni pe teren în luna ianuarie 2021, atunci când sunt programate tradiţionalele turnee din Australia, dar Sorana Cîrstea (86 WTA) şi Patricia Ţig (56 WTA) fac excepţie!
Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig s-au înscris la turneul ITF de la Dubai, programat să înceapă pe 7 decembrie! Competiţia din Emiratele Arabe Unite este una atipică prin prisma perioadei de desfăşurare, în care majoritatea jucătoarelor de tenis se află în vacanţă.
Cîrstea şi Ţig şi-au anunţat prezenţa la turneul ITF de la Dubai, dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari, alături de alte 16 jucătoare din Top 100 WTA! Patricia va fi cap de serie numărul 6, după Qiang Wang (China, 34 WTA) – favorită principală, Shuai Zhang (China, 35 WTA) favorită 2, Magda Linette (Polonia, 40 WTA) – favorită 3, Kristina Mladenovic (Franţa, 49 WTA) – favorită 4, şi Polona Hercog (Slovenia, 52 WTA) – cap de serie numărul 5.
Campioana en-titre a turneului ITF de la Dubai este o româncă, Ana Bogdan, dar jucătoarea din Sinaia nu figurează pe tabloul din acest an! Bogdan a avut recent coronavirus şi probabil că preferă să se odihnească în vederea sezonului australian. De partea ceallaltă, Sorana şi Patricia se află într-o formă bună dacă ne raportăm la rezultate obţinute după lockdown.
Aşa se explică faptul că Sorana Cîrstea a mers săptămâna trecută la Centrul Naţional de Tenis, acolo unde a făcut antrenamente intense. Turneul ITF de la Dubai va avea loc în perioada 7-13 decembrie.
Premiul pentru câştigătoarea competiţiei de la Dubai este în valoare de 15.239 de dolari, în timp ce finalista va fi recompensată cu 8.147 de dolari! Pentru prezenţa în primul tur, jucătoarele vor primi câte 926 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER